O DELEGAŢIE A COMUNITĂŢII ROMÂNIILOR
DIN SERBIA LA AMBASADA ROMÂNIEI
LA BELGRAD
-
Prima întâlnire a Excelenţei sale DANIEL BANU, ambasadorul extraordinar
şi plenipotenţiar al României la Belgrad cu reprezentanţii românilor din Serbia
Excelenţa sa Daniel Banu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad, miercuri 19 octombrie 2011, la Ambasada României la Belgrad a primit o delegaţie a Comunităţii Românilor din Serbia. Vizita delegaţiei Comunităţii românilor din Serbia a fost prima întâlnire a nou- numitului ambasador cu reprezentanţii unei organizaţii româneşti din Serbia, deoarece Excelenţa sa şi-a predat scrisorile de acreditare preşedintelui Serbiei, domnului Boris Tadić cu o zi înainte, deci marţi 18 octombrie 2011.
Delegaţia Comunităţii românilor din Serbia a fost condusă de preşedintele CRS, Ion Cizmaş, iar din delegaţie au mai făcut parte, Ion Magda, primvicepreşedinte şi deputat în parlamentul Serbiei, Stanco Bundrea, vicepreşedinte CRS, Ionel Turcoane vicepreşedinte CRS şi coordonatorul Biroului teritorial Alibunar şi Marinel Omoran membru în Direcţia generală a CRS.
În alocaţiunea sa Daniel Banu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad şi-a exprimat satisfacţia că o delegaţie reprezentativă a CRS a acceptat invitaţia de a participa la această întâlnire. Excelenţa sa a fost interesat de modul de funcţionare, organizare şi problemele pe care CRS le întâmpină exprimându-şi dorinţa ca la începutul mandatului să cunoască cât mai bine aceste probleme.
La rândul său domnul Ion Cizmaş în primul rând l-a felicitat pe Excelenţa sa pentru numirea la funcţia de ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Belgrad şi i-a urat în numele CRS şi al său personal mult succes în îndeplinirea mandatului. Preşedintele CRS şi membrii delegaţiei au prezentat o scurtă retrospectivă a celor douăzeci de ani de la înfiinţarea Comunităţii, rezultatele pe care CRS le-a avut precum şi problemele pe care CRS le are în prezent. Având în vedere varietatea problemelor minorităţii române din Serbia şi complexitatea lor s-a ajuns la un acord comun ca la viitoarele întâlniri să se dezbată fiecare problematică aparte. Preşedintele CRS Ion Cizmaş l-a invitat pe Excelenţa sa Daniel Banu să viziteze sediul CRS din Vârşeţ precum şi birourile teritoriale şi filialele CRS din localităţile noastre, invitaţie la care Excelenţa sa a promis că va răspunde cu prima ocazie, mai precis a confirmat că va vizita sediul CRS de la Vârşeţ.
CRS Siteul oficial
Prieteni
.
Contact
Comunitatea Românilor
din Serbia
e-mail:
webmaster@comunitatea-romanilor.org.rs
comunitatea@gmail.com
Adresa: Vârşeţ, Vasco Popa 16





